Rugăciunea nu este doar a cere lucruri de la Dumnezeu; este mult mai mult. Este acțiunea sau procesul de comuniune cu Dumnezeu, vorbind cu El, recunoscând prezența Lui, și familiarizându-se cu El și Împărăția Sa, Împărăția Cerurilor. Este la fel ca luând în serios cunoștința cu alte persoane, cu excepția cazului când persoana nu are respect sau frică de alții. Dumnezeu nu trebuie luat ușor.
Prima poruncă este: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.”
Isus a spus: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21)
Dumnezeu îi aude doar pe cei care sunt adevărații închinători ai Lui.
Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, voi face cum spune El. Dacă fac așa cum spune El, El Însuși se va arăta mie. Dacă eu fac ceea ce spune El, am umblu cu El, iar El mi se arată. În caz contrar, cum pot umblu cu El? Ce înseamnă că El se arată mie, dacă nu prin aceea că El aude și răspunde? Și dacă El se arată pentru că Îl iubesc și păzesc poruncile Lui, oare nu-mi va răspunde El și îmi va îndeplini rugăciunile sau petițiile pe care le fac Lui? Dacă am comis vreo eroare în petițiile mele, oare nu mă va corecta El și mă va scuti? Oare El ar da copilului său o pereche de foarfece în cazul în care copilul a cerut aceasta de la El (Luca 11:9-13)? Dar El este credincios și promisiunile Sale sunt sigure, și El întotdeauna îmi va oferi ceea de ce am nevoie sau cer potrivit dragostei Lui față de mine.
Dumnezeu nu îi aude pe păcătoși. El îi aude doar pe cei care sunt adevărați închinători ai Lui, cei care I se închină Lui în duh și în adevăr, nu în lucrările lor sau religiozitate sau în propria lor neprihănire (Luca 18:10-14). Dacă vin la Dumnezeu, eu trebuie să știu că sunt nevrednic și că nu pot primi nimic de la El, decât prin mila Lui și pentru că este voia Lui să-mi dea mie.
Noi nu putem face nimic pentru Dumnezeu în afară de la El. Isus, Fiul lui Dumnezeu Însuși a spus: „Fără Tatăl, Fiul nu poate face nimic” (Ioan 5:19), spre deosebire de multe auto-numite ajutoare religioase ale lui Dumnezeu care spun: „Fără mine, Tatăl nu poate face nimic.” A crede și a asculta de El înseamnă să I te închini Lui în duh și adevăr, iar El este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.
Dacă noi credem și ascultăm de El, viața noastră de rugăciune este luată sub îngrijire.
Cât privește a face cereri, aici sunt unele lucruri care trebuie evidențiate (deși, dacă crezi și asculți, toate celelalte lucruri sunt automat preluate spre îngrijire):
Câteodată Dumnezeu așteaptă ca noi să cerem (Matei 7:7; Iacov 4:2). Spun „câteodată”, pentru că mi-a oferit multe lucruri pe care eu nu le-am cerut.
Noi trebuie să cerem crezând că vom și primi. Aceasta nu este o chestiune de voință sau de concentrare, dar un martor spiritual interior, o asigurare și pace că ceea ce cerem este voia Lui și, prin urmare, e la fel de bun ca și făcut (1 Ioan 5:14-15). Aceasta este credința. Citește Iacov 1:5-8.
Trebuie să existe un motiv drept pentru a cere. Dacă cerem ceva lui Dumnezeu cu motiv egoist, atunci nu vom primi nimic. Citește Iacov 4:1-4. Multe cereri pot apărea bune la suprafață, dar Dumnezeu cunoaște inima. S-ar putea să mă rog pentru mântuirea unei persoane dragi, nu pentru că vreau cu adevărat să o văd salvată în Cristos, ci pentru că eu nu sunt dispus să renunț la această persoană pentru Cristos. Acest lucru ne aduce înapoi la temelia rugăciunii, și anume, la umblarea noastră cu Dumnezeu. Îl ascultăm? Dacă noi credem și ascultăm de El, viața noastră de rugăciune este automat luată sub îngrijire.
Trebuie să fim serioși. Rugăciunile cu lacrimi și plâns puternic sunt rugăciunile pe care El le aude. Citește Iacov 5:16-18. Eu nu mă refer la tipul de strigăte puternice și cu lacrimi pe care le pot produce penticostalii și alții. Acelea sunt căile închinătorilor lui Baal, care cred ca pot trage pe Dumnezeu jos din cer dacă vor imita ipocrit sinceritatea și seriozitatea rugăciunii. Eu vorbesc de o zdrobire interioră, care nu neapărat se poate manifesta exterior, și să fie invocată. Dumnezeu nu recunoaște jumătate a inimii.
Dumnezeu se ocupă de problemele reale. El nu recunoaște problemele care sunt lipsite de importanță în judecata Lui, deși ar putea fi importante pentru petiționar.
Avem nevoie să învățăm să recunoaștem răspunsurile, atunci când le primim. O rugăciune posibil că a fost răspunsă, deși aceasta nu pare a fi.
Trebuie să fim șterși de păcat când venim la Dumnezeu și așteaptându-L să Își aplece urechea. Avem nevoie să umblăm în neprihănirea Lui, nu în a noastră, prin ascultare. Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoși (Ioan 9:31). Isus a spus: „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:29). Domnul ne sfătuiește să fim corecți cu frații și surorile noastre în Cristos, sau oricine altcineva, înainte de a ne apropia de El în închinare sau rugăciune (Matei 5:23-24).
Noi trebuie să avem dreptul (nu în noi înșine) pentru a cere ceea ce cerem. Ar putea fi voia lui Dumnezeu să mă vindece sau să mă boteze în Duhul Său, dar este oare în mod necesar voia Lui ca să-mi răspundă direct? Nu, Iacov spune: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii și să se roage pentru el ….” Dacă cineva are un dar de vindecare, i se va cere ca el să slujească darul acesta altora, și alții ar trebui să se folosească de această persoană în Domnul.
Dacă ne rugăm cum trebuie, cerem după voia lui Dumnezeu, și credem că El a auzit și va răspunde, atunci noi ar trebui să Îi mulțumim pentru că ne-a auzit și ne-a satisfăcut cererile noastre (Filipeni 4:6). În multe cazuri, te vei găsi bucurându-te în mod automat și mulțumindu-I pentru siguranța pe care ai primit-o. Cu toate acestea, în timp de încercare, ar trebui să depui efort.
Există momente când nu te vei simți recunoscător, dar, totuși dă mulțumiri. Este aceasta ipocrizie? Nu și dacă vrei cu adevărat să-I mulțumești și să fii recunoscător, deși nu simți la fel. Am învățat că atunci când scrâșnim din dinți în vremuri grele și Îi mulțumim lui Dumnezeu („În toate lucrurile aducți mulțumiri: pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” – 1 Tesaloniceni 5:18), deși nu suntem recunoscători, noi în curând devenim recunoscători. Vedem scopul suferințelor noastre în roadele care rezultă în îmbunătățirea noastră. Mulțumește-I lui Dumnezeu și vei vedea, la timpul potrivit, motivul pentru darea mulțumirilor sau a recunoștinței. Cu alte cuvinte, vei fi recunoscător.
Pentru a ști cum să ne rugăm trebuie să umblăm zi de zi cu Dumnezeu în toate lucrurile zi de zi.
De multe ori, chiar înainte ca rugăciunea să fie răspunsă, Dumnezeu ne dă mulțumirea atunci când Îi mulțumim. Acesta este unul dintre numeroasele Lui minuni. De multe ori găsim puterea de a merge mai departe, pur și simplu mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru împrejurările pe care le vedem atât de dificile și neplăcute. Descoperim că cele mai mari blesteme ale noastre sunt cele mai mari binecuvântări ale noastre, doar dacă ne vom supune voiii și suveranității lui Dumnezeu și să ne încredem în El.
Când ucenicii au rugat pe Isus să-i învețe cum să se roage (Luca 11:1), El a dat un exemplu (nu o rugăciune conservată). El nu numai i-a dat „Tatăl Nostru,” pentru acest exemplu este, de asemenea, găsit în mijlocul unui discurs în Matei, capitolele 5, 6, și 7. Acest întreg discurs descrie bine umblarea cu Dumnezeu. Din nou, a ști cum să te rogi înseamnă a umbla cu Dumnezeu în toate lucrurile zi de zi. Aceste 3 capitole din Matei sunt răspunsul Domnului către ucenicii care i-au cerut să-i învețe cum să se roage. Luca a inclus doar o porțiune din ceea ce a înregistrat Matei. Acești oameni au înregistrat așa precum le-a fost dat în funcție de călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Fiecare Evanghelie oferă o porțiune, și cele patru Evanghelii dau împreună suma rânduită de Dumnezeu pentru noi. Citește Matei, capitolele 5, 6, și 7.
Cui ne rugăm? Există o confuzie oribilă, de aceea ar trebui să răspund la o astfel de întrebare! Decupează noțiunea de trinitate. Și pentru această afirmație religioșii din anumite cercuri mă blesteamă ca pe un eretic. Mă rog Domnului. Cine este Domnul? Isus Cristos. Isaia spune că El este, de asemenea, Tatăl nostru (Isaia 9:6). Există doar un singur Domn (Efeseni 4:5). Rugați-vă Lui, la fel ca mine și precum face Ștefan (Faptele Apostolilor 7:59-60). Când Îl aud, aud doar un Singur glas, nu trei, iar acesta este al Domnului!
Inima rebelă caută să evite supunerea.
Ce este referitor la primirea Duhului? Luca spune că Dumnezeu va da Duhul Sfânt celor care cer. Dar a cere în sine, așa precum deja am văzut, nu este întotdeauna suficient. Nu crezi că Filip ar fi fost bucuros să se împartă cu Duhul samaritenilor, dacă el ar fi putut (Faptele Apostolilor 8:5-17)? De ce samaritenii nu au cerut pentru ei înșiși? Petru și Ioan auzind că samaritenii nu au primit, au venit și au pus mâinile peste ei ca să primească Duhul. Dumnezeu are o orânduială a Sa pentru lucruri.
Creștinilor nominali religioși le place să vorbească despre preoția credinciosului; ei prețuiesc independența lor și susțin că ei pot merge la Tatăl direct, fără medierea oricărei alte persoane. Aceasta este o reacție exagerată la tirania Bisericii Catolice, care a abuzat și a pervertit principiile adevărului pentru propriile lor scopuri. De asemenea, este reacția unei inimi rebele sau răzvrătite, care încearcă să evite supunerea și nu dorește să recunoască necesitatea altuia, în special și în esență, în mod ironic, Dumnezeului Însuși.
Și ce e cu punerea mâinilor în rugăciune? Prezbiterii s-au rugat peste cei bolnavi, Petru și Ioan au pus mâinile peste samariteni, Pavel a pus mâinile peste efeseni pentru a primi Duhul, Iair a cerut lui Isus să pună mâinile peste fiica sa, iar Pavel a amintit lui Timotei despre cadoul împărtășit lui prin punerea mâinilor de către prezbiteri. În mod evident, Dumnezeu a sancționat o astfel de practică, deși nu a fost întotdeauna necesară. Isus nu a pus mâinile peste toți pe care El i-a vindecat. Corneliu și neamurile au primit Duhul fără punerea mâinilor, deși Petru a trebuit să vină și să le predice. Dar Dumnezeu conduce slujitorii Săi după voia Sa și ei fac ceea ce este necesar.
Suntem îndemnați să fim smeriți și nu indiferenți în prezența lui Dumnezeu.
Rugăciunile (cererile) sunt de multe ori, dacă nu întotdeauna, inspirate de Dumnezeu. Eu cer, pentru că mi-a fost dat să cer și, dacă este așa, atunci voi și primi. Întrebarea este: „Este cererea mea sau Dumnezeu mi-a să cer?” Acest lucru îl învățăm prin Duhul lui Dumnezeu. În cazul în care este o cerere a firii (care este întotdeauna contrară lui Dumnezeu), aceasta nu va primi răspuns, sau în cazul în care se răspunde, ne va părea rău, ca atunci când israeliții au poftit carne și Dumnezeu le-a dat, distrugându-i în timp ce era încă în gura lor. Din nou ne întoarcem la umblarea noastră cu Dumnezeu.
Suntem îndemnați de către Solomon în Eclesiastul să fim sobri, respectuoși și să nu ne grăbim sau să fim neatenți în prezența lui Dumnezeu. Citește Eclesiastul 5:1-7.
Observă, deși am spus că nu vor primi un răspuns de la Dumnezeu, cu excepția cazului în care motivele noastre sunt drepte, totuși am dat un exemplu unde cererea israeliților a fost admisă de Dumnezeu, chiar dacă au cerut din poftă. Mulți au murit când au primit ceea ce au cerut. Fiți atenți la ce cereți de la Dumnezeu, mai ales atunci când ești persistent. El poate să îți dea, iar tu ai putea regreta.
Dumnezeu îndeplinește voia Lui în ciuda solicitărilor noastre egoiste.
Israeliții au cerut un împărat să domnească peste ei, precum alte națiuni aveau, și l-au primit de la Dumnezeu. Dumnezeu și Samuel s-au întristat de cererea lor, totuși, Dumnezeu nu numai că le-a dat un rege, dar Isus Cristos a devenit cunoscut ca fiul unuia dintre aceste regi, David (Matei 9:27; 12:23; 15:22; 20:30). Deci aici este un exemplu unde Dumnezeu domnește peste tot și efectuează voia Lui în ciuda noastră și de cererile noastre egoiste. Cine poate înțelege?
Pavel spune: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.” (Romani 8:26-27)
Negând doctrina a trei Dumnezei sau a trinității, nu se poate găsi în Scripturi unde să fie scris: „Aceasta este Tatăl care vorbește,” sau, „Acesta este Duhul care vorbește,” dar se va găsi că Domnul Isus Însuși se identifică pe Sine lui Saul din Tars (Faptele Apostolilor 9) și lui Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1:8,11,18). În tot Vechiul Testament, este scris: „Așa vorbește Domnul.” Pavel spune că a fost Cristos în Vechiul Testament Care era Piatra și Care a fost ispitit în pustie de către israeliți (1 Corinteni 10:4,9). Acesta a fost Dumnezeu; acesta a fost Domnul; a fost Isus al Cărui Nume este nu este doar Minunat, Sfetnic, Domn al păcii, dar, de asemenea, Părintele veșniciilor, Alfa și Omega, Primul și Ultimul, Începutul și Sfârșitul.
Obișnuiam să am o listă de rugăciune prin care treceam în fiecare zi și săptămână peste și peste și peste … până nu mi-era răspunsă. Acele rugăciuni nu mi-au fost răspunse în multe sau în cele mai multe cazuri. Am fost un păgân rugându-mă în mod repetat. Faci la fel? Nu crezi că Dumnezeu, Care a făcut urechea să audă, este destul de capabil să audă? Dar tu te repeți și tot repeți pentru un singur motiv: Tu nu crezi! Tu nu crezi că El aude și tu nu crezi că El va răspunde. Rugăciunile repetate nu sunt rugăciunile inspirate de Dumnezeu, desigur, pentru că Dumnezeu nu este atât de nesăbuit ca să Se repete și tot repete, ca și cum El nu ar exista sau că ar fi fost Cineva încăpățânat și nepăsător.
Urechea lui Dumnezeu este mereu deschisă pentru cei care sunt ai Lui.
„Dar cum e cu văduva stăruitoare (Luca 18) și Daniel (Daniel 10), care au persistat?”, ai putea să întrebi. Răspunsul este că Isus a făcut deja destul de clar că, nimeni nu va fi auzit pentru mulțimea lor de vorbe. Dar acestea au fost auzite, așa că trebuie să fie pentru un alt motiv decât repetiția. Isus nu este în eroare și nici Scripturile nu sunt.
Persistența și credința este răspunsul. Femeia nu ar pierde inima. Ea a avut credință. Daniel a avut credință. El nu a tot ținut cerând. El a fost pur și simplu ferm în cererea sa. De asemenea, este înregistrat că răspunsul întârziat nu a fost pentru că el a trebuit să tot repete să ceară, ci pentru că Gabriel a fost blocat de adversari. Cererea lui Daniel a fost auzită în prima zi când el a făcut-o. De ce? Deoarece el era un om foarte iubit a lui Dumnezeu. El umbla cu Dumnezeu. El a ascultat și a crezut. Urechea lui Dumnezeu este mereu deschisă pentru cei care sunt ai Lui. Văduva avea încredere în justiție. Dumnezeu este drept; El nu va nega nimănui dreptatea.
Este important de știut că Dumnezeu ne iubește și El dorește să ne îndeplinească dorințele inimilor noastre (Psalmul 37:4). Dacă ai copii, oare nu ai dori să le dai lucruri bune (Luca 11:13)? Dacă nu ai copii, cel puțin ai fost un copil. N-ai experimentat dorința părinților tăi să-ți dea lucruri bune? Dacă nu, atunci Dumnezeu dorește să facă acest lucru (Matei 7:11; Luca 12:32; Romani 8:32). Dumnezeu este iubire. Și noi experimentăm dragostea Lui prin umblarea cu El, care este rugăciunea.
Victor Haficiuc