Marea majoritate a creștinilor practicanți nu au nici o idee despre adevărata natură și esență a harului, deși majoritatea folosesc acest cuvântul. De obicei, el folosesc acest cuvânt ca un concept de imaginație rezonabilă; un basm în care e frumos să crezi; o teorie sau doctrină stabilită, fără condiții, fără modificări de viață rezultante; sau cel mai adesea, o favoare nemeritată din partea lui Dumnezeu care vine, indiferent de starea lor spirituală, stilul de viață și atitudine, cu excepția condițăiei de a profesa credința în Cristos.
Mulți îl văd ca pe libertatea de la Legea lui Dumnezeu; ei confundă nelegiuirea (fărădelegea) cu harul.
Aflați mai multe acum despre adevăratul har, dinamic, eficace, poate și, dacă este necesar, pentru mântuirea sufletului vostru, prin Cuvântul Adevărului și credință rezultantă.
Harul este darul lui Dumnezeu – capacitatea, puterea și libertatea, nu numai de a ști, crede sau vorbi, dar, de asemenea, de a face ceea ce este drept și bun în ochii lui Dumnezeu. Fără acest har, suntem lipsiți de putere.
Harul nu acoperă sau lasă puterea păcatului intactă.
Efeseni 2:4-10
(4) Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
(5) măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). br> (6) El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
(7) ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
(8) Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
(9) Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
(10) Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
Harul nu acoperă sau lasă puterea păcatului intactă, lăsând libertatea răului să continue, așa precum cred în mod eronat și insistă copiii fărădelegii, încă înrobiți de păcat – „Nu putem face nimic, decât să păcătuim.” Mai degrabă, harul învinge răul. Grace rupe puterea păcatului; acesta neutralizează tirania păcatului:
„Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi. Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult.” (Romani 5:19-20)
Cristos nu a venit să abroge Legea, ci păcatul.
Iată cuvintele îndrăznețe ale apostolului Ioan despre sfinți și păcat:
„Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.” (1 Ioan 3:8-10)
„Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește.” Aceasta este realitatea lucrării harului sau Ioan greșește sau minte sau cineva a „modificat Biblia” (o scuză comună aplicată, pentru a ignora revendicările sale). Dar credincioșii adevărați știu că ceea ce Ioan spune este adevărat. Oare Ioan vorbește despre starea a doar câțiva credincioși selectați? Oare el nu vorbește de toți credincioșii adevărați? Păcătoșii nu au cunoscut această victorie. Pentru că această libertate este străină pentru ei, ei nu știu că aceasta există, dar există, iar noi suntem aici să le spunem asta, știind că harul e adevărat.
„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:18)
Cei care sunt în eroare și ignoranții spun: „Dumnezeu a terminat cu Legea,” crezâng că harul a eliminat Legea și respectarea acesteia. Cristos nu a venit să abroge Legea, ci păcatul. El nu a murit pentru a scuza pe păcătos, ci să-l elibereze de sub puterea păcatului.
Harul pune deoparte incapacitatea persoanei de a îndeplini cerința.
Iertarea nu este o permisiune de a continua să păcătuiești. Iertarea cere o încetare de a face infracțiuni. Mila nu înseamnă a ignora în continuu păcatul sau să păcătuiești deliberat. Mila spune: „Voi renunța la consecințe, cu perspectiva în care tu nu mai acționezi ca și cum le meriți.” Așa cum a spus Isus femeii adultere, pe care El a iertat-o, „Du-te și nu mai păcătui” (Ioan 8). Ologului pe care El l-a vindecat, I-a spus, „de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14) Aceasta este o parte din harul lui Dumnezeu. Harul continuă pentru a împuternici păcătosul să se pocăiască și să se schimbe de la a fi un păcătos la a fi un sfânt, fără a aștepta virtute de la păcătos, ceva care nu a fost niciodată acolo.
Harul nu înlătură obligația Legii lui Dumnezeu, pe care omul carnal ar prefera, în păcatul lui (el nu poate ține sau să se supună Legii și, într-adevăr, nu are nici o dorință de a face acest lucru). E la fel precum a-i trimite un elev în clasa următoare, pentru că el nu a putut trece clasa anterioară. Are sens? Mai degrabă, harul pune deoparte incapacitatea persoanei de a îndeplini cerința; harul oferă atât dorința, cât și capacitatea de a trăi în sfințenie. Aceasta este ca și cum ai învăța și forma elevul, astfel încât el să poată trece la nivelul următor. Asta are sens?
Este o rușine și o parodie de a presupune că, Dumnezeu a anulat Legea Sa pentru că El este perceput a fi tandru, indulgent, tolerant, simpatic, iertător, înțelegător și care are compasiune. Păcătosul, în imaginația lui rea, a format dumnezeul propriu în conformitate cu propria sa plăcere, pentru a se scuza de la cerința perfectă a lui Dumnezeu din a ține Legea, pe care el, ca un om lumesc, o găsește respingătoare. În timp ce Dumnezeu poate fi și de multe ori este toate lucrurile menționate mai sus, El este, de asemenea, un Dumnezeu al dreptății perfecte și nu va îngădui păcatul:
„Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” (Romani 11:22)
„Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7)
„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri.” (Evrei 12:25)
„Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.” (Evrei 12:28-29)
Acestea sunt aspectele caracterului lui Dumnezeu, pe care cei fără har nu sunt dispuși să ia în considerare. Citește The Wrath of God.
Împlinirea Legii lui Dumnezeu este eliberarea noastră din robia păcatului.
Legea nu va pleca, pentru că este ignorată, disprețuită sau nerespectată, exact precum gravitația sau întunericul nu dispar atunci când le ignorăm. Ignoră gravitatea și întunericul și vezi ce se întâmplă? Noi ne clătinăm, în cele din urmă, la moartea noastră.
Legea este esența naturii lui Dumnezeu. Este stabilă; este o expresie a caracterului Său. „Eu sunt Domnul. Nu mă schimb.” Legea este dată să ne spună cum ne lipsim de slava Lui. Împlinirea Legii lui Dumnezeu în noi este singura noastră eliberare din sclavia păcatului. Este nevoie de o schimbare a naturii, lucru imposibil să îl efectuăm singuri. Numai prin har pot să se întâmple aceste lucruri.
O modalitate în care să putem asemăna aplicarea Legii lui Dumnezeu pentru noi ar fi ca și cum un medic ar avea o radiografie a noastră și ne-ar arăta că avem o tumoare cancerigenă. Oare dacă arzi sau distrugi fotografia radiografică ar fi o soluție? Te va vindeca de cancer? Așa este și cu păcătosul. Dumnezeu nu abrogă Legea care dezvăluie corupția. Singura soluție adevărată este de a neutraliza corupția. Harul face aceasta.
Eliminând Legea ar fi o nebunie și am fi încă în păcatele noastre. Aceasta s-ar echivala cu deconectarea firului electric din panoul de bord al mașinii, care indică faptul că motorul nu mai are petrol, crezând că apoi noi vom putea conduce mai departe. Ce evanghelie distructivă este predicată astăzi! „Isus a deconectat becul „petrolului” pentru noi! Nu este El minunat? Noi putem conduce mai departe! Floare la ureche! Vom ajunge în cele din urmă la destinația noastră; Îl laudă pe Dumnezeu!”, exclamă ei în ignoranța lor referitor la sensul harului, așa cum păcatul lor îi „conduce mai departe” spre distrugerea lor. Evanghelia falsă le dă speranțe false. Vezi Mystery’s Message.
Susținătorii Evangheliei false spun că ei nu mai sunt sub Lege, mai ales atunci când se confruntă cu încălcarea unor porunci, cum ar fi cea de-a doua referitor la imagini sau a patra, cea referitoare la respectarea Sabatului. Ei citează:
„Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14)
Harul nu este absența Legii; harul este puterea de a îndeplini și a păstra Legea.
Ei nu reușesc să acorde mai multă atenție următorul verset:
„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Romani 6:15-16)
Trebuie înțeles că, păcatul este încălcarea Legii, Legea care nu s-a abrogat niciodată, nici Biblia nu spune vreodată acest lucru. Harul nu este absența Legii; harul este puterea de a îndeplini și a păstra Legea. Pavel a spus:
„Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” (Romani 3:31)
Este doar pentru Dumnezeu (Isus) să țină propria Sa Lege? Ce gând prostesc și rău!
Cei care susțin harul lor contrafăcut admit faptul că, poruncile condamnă crima sau furtul sau adulterul, care sunt încă valabile. De asemenea, ei recunosc că prima Poruncă este în vigoare. Cum, atunci, ei iau și aleg? Ce le oferă inspirația rea să facă acest lucru? Ei au fost orbiți de mașinațiile oamenilor.
Biserica Catolică dorește imagini, astfel aceasta schimbă Legea lui Dumnezeu. Aceasta vrea duminica în cinstea zeului soare, așa că schimbă Legea lui Dumnezeu. Apoi ia își iartă păcatele spunând că acum nu mai suntem sub Lege, ci sub har. Și evanghelicii merg cu taina, fiind fii și fiicele mamei curve, comit curvie înaintea lui Dumnezeu, distrugându-se singuri. Despre aceștia Iuda vorbește:
„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.” (Iuda 1:4)
Vor scăpa ei de nebunia lor și determinarea de a se mulțumi pe ei înșiși? Iuda continuă:
„Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut. El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.” (Iuda 1:5-7)
Isus Cristos a plătit prețul pentru păcatele noastre – prin ștergerea păcatului.
Prin inspirația Duhului lui Dumnezeu, Iuda continuă descrierea celor care intenționează nelegiuirea și libertatea de la Legea Lui:
Iuda 1:8-13
(8) Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.
(9) Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”
(10) Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.
(11) Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!
(12) Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;
(13) nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
„Dar oare nu a plătit Isus prețul integral? Oare nu a făcut El totul pentru noi?,” spun ei.
Da, El a plătit prețul pentru păcatele noastre – prin ștergerea păcatului:
„Fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.” (Evrei 9:26)
Acest „șterge” trebuie să fie experiențial; în caz contrar, este de nici o valoare. Păcatul tău trebuie să fie șters, făcut să nu mai fie acolo. Harul nu este o teorie sau pur și simplu o întâmplare istorică de acum 2000 de ani. Harul este o realitate experimentată, de schimbare a vieții, aici și acum:
„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)
Nu este doar o chestiune de a vorbi vorbele, dar de a umbla cărările.
Harul nu este o văruire a păcatului prin sângele Lui. Harul este o eradicare totală a păcatului. Un Dumnezeu sfânt nu poate îngădui păcatul în orice măsură sau grad. Păcatul este păcat. Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt:
„Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.” (Evrei 12:14-16)
„Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5:48)
„De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2 Petru 3:14)
Există cei care cred că au favoarea lui Dumnezeu beneficiind de simpla cunoaștere și zicere a lucrurilor adevărate. Ei nu cred că viața corectă pe care ei zic că e imposibil de a o trăi este cerută de la ei. Nu este doar o chestiune de a spune vorbe, dar de a umbla cărările:
„Pentru Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” (1 Corinteni 4:20)
„De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:21-25)
Oare aceste Scripturi nu spun clar că, nu trebuie să fii doar un membru al bisericii și prezent acolo, să faci studii biblice, rugăciune, post, mărturii, zeciuială și alte activități religioase, ci o schimbare a inimii, o transformare interioară, o eliberare de sub puterea păcatului?
„Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.” (Romani 2:28-29)
Mulți fac toate lucrările religioase pe care le-am menționat mai sus, dar nu au experimentat niciodată harul lui Dumnezeu. Ei sunt la fel ca acele mere agățat pe un plop, ca să arăte că sunt roditori pentru Dumnezeu. Ei lucrează pentru a dovedi că au har, fără să își dea seama că ei calcă pe sângele lui Cristos vărsat pentru ei.
Oamenii fac ce vor, fără har. Cei care au harul fac pe placul lui Dumnezeu.
Oare nu scriitorii inspirați ai Scripturilor mărturisesc că harul lui Dumnezeu nu poate fi câștigat sau obținut prin fapte? Nu ei vorbesc de posibilitatea de a fi capabil de a trăi o viață neprihănită prin voia și puterea lui Dumnezeu, mai degrabă decât prin propria lor voie și putere? Oare nu profeții spun că unul poate și trebuie să fie un măr, care, prin natura, produce fructe? Numai prin har poate acest lucru avea loc.
Unul fie că este un plop care încearcă să producă mere sau un măr care produce mere, deoarece nu poate face altceva. Prima este efortul omului, în timp ce acesta din urmă este lucrarea lui Dumnezeu. Una dintre ele este prefăcută, în timp ce celălaltă este reală; una are formă religioasă, dar celălaltă are realitatea spirituală. Una are cuvintele, dar celălaltă are ambele: și cuvintele și faptele.
Falsul poate părea că produce oricând roade/fructe, dar adevăratul produce fructe doar în sezon. Harul are timpul său; faptele sunt în orice moment și nu au timp. Isus a spus fraților săi necredincioși:
„Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică. Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele. Suiţi-vă voi la praznicul acesta; Eu încă nu Mă sui la praznicul acesta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă vremea.” (Ioan 7:6-8)
Oamenii fac ce vor, fără har. Cei care au harul, fac pe placul lui Dumnezeu.
Harul nu este dorința de a fi religios. Harul nu reprezintă lucrările religioase. Harul nu este numai o chestiune externă. Harul determină o schimbare a naturii. Prin har, cineva se pocăiește, este născut din nou și primește o inimă și minte nouă, cu direcții, dorințe, perspective și aspirații noi. La timpul potrivit, doar prin har, acea natură interioară începe să manifeste roadele în mod spontan. Carul rămâne în spatele calului și nu în fața lui.
Cei care prezumă să aibă puterea de a trăi corect și a ține Legea lui Dumnezeu, din necesitate, vor deveni deziluzionați, nedându-și seama că s-au bazat pe faptele lor, pe puterea lor, ceea ce este lipsit de valoare.
„Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.” (2 Corinteni 4:6-7)
Citește Creștinismul Contrafăcut și Iniquity.
Deoarece cineva are o slăbiciune, nu înseamnă că el sau ea nu are har.
Mulți, dacă nu chiar majoritatea, confundă slăbiciunile și infirmități cu păcatul, numind ceva ce nu este păcat – „păcat,” care poate fi la fel de dăunător ca atunci când tratezi păcatul, deși acesta nu este păcat (pentru că orice minciună poate duce la păcat, care duce la moarte). Dar slăbiciunea este necesară ca harul lui Dumnezeu să poată lucra așa precum El alege. Pavel a venit să învețe acest adevăr minunat:
„Şi, ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10)
Pentru că cineva are o slăbiciune, nu înseamnă că el sau ea nu are har. Slăbiciunea nu este păcat. Aceasta este acolo pentru a preveni păcatul. Cu alte cuvinte, slăbiciunea face parte din harul lui Dumnezeu.
Iată ce a avut de spus apostolul Pavel despre har:
„Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.” Ba mai mult, tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă – s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” Dumnezeu se îndură de cine-l place. Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9: 9-16)
Noi trebuie să credem și să ascultăm de acele lucruri pe care le cere Dumnezeu de la noi zi de zi.
Har înseamnă că viața și mântuirea sunt cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate acestea, există o prudență, ceva aparent contradictoriu, care va confunda cei care nu au cunoscut harul lui Dumnezeu:
„Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:12-13)
Dacă „Dumnezeu este Acela care lucrează în noi și voința și înfăptuirea, după plăcerea Lui,” o lucrare a harului pur, prin aceea că Dumnezeu o face, atunci cum noi trebuie să „ducem mântuirea noastră până la capăt – cu frică și cutremur” ?
Exemplul lui Pavel, pentru a da o oarecare înțelegere:
„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.” (1 Corinteni 3:6-7)
Cum putem planta și uda? Cum putem cultiva? Facem acest lucru crezând și ascultând de acele lucruri pe care le cere Dumnezeu de la noi zi de zi. Noi exercităm ceea ce ne-a dat, în mod liber, Dumnezeu.
Sunt importante plantarea și udarea? Bineînțeles că sunt. Fără acestea, nu va există nici o plantă. Dar ceea ce noi trebuie să acceptăm este faptul că, noi nu facem ca planta să crească în natura sa. Prin urmare, dacă un o tufă de trandafir trebuie să primească udare și să crească, noi nu suntem arhitecții nici a spinilor, nici a florilor. Acestea vin natural odată cu planta, care doar Dumnezeu poate crea. Nici tufa nu își poate singură determina propria sa natură și destin.
Dușmanii mei (și chiar prieteni) spun că sunt spinos. Trebuie să recunosc că pot fi așa, dar eu, de asemenea, nestingherit declar că am și florile la mine, disponibile pentru cei care au harul de a le vedea și nu se tem de spini. În timp ce Dumnezeu mi-a dat dorința și capacitatea de a cultiva sau a duce până la capăt propria mea mântuire, eu nu iau nici o vină pentru flori sau spini. Dumnezeu a creat ambele… prin harul Său.
Pentru a citi mai multe despre acest subiect: Apa Sfântă, Ascultarea, Law and Grace, și The Sons of Correction.
Victor Haficiuc