Chinese – English – French – German – Romanian – Spanish
Antidotul Amărăciunii
La fel de comun precum iarba se găsește pe pământ, așa este neiertarea găsită cu amărăciunea. A spus Isus, Domnul nostru:
„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:14-15)
O altă versiune tradusă în engleză a Bibliei spune astfel: „În rugăciune există o legătură între ceea ce face Dumnezeu și ceea ce faci tu. Nu poți obține iertarea lui Dumnezeu, de exemplu, fără ca se ierți și tu pe alții. Dacă refuzi să faci partea ta, te tai de la partea lui Dumnezeu.” (Matei 6:14-15 MSG)
Doi de a ierta
Există, prin urmare, doi de a ierta – om și Dumnezeu, și ambii trebuie să fie iertați; ei sunt uniți indisolubil în acest proces. Dacă cineva nu este iertat, nici celălalt nu este. Dacă nu am făcut lucrurile corect cu cu vreo persoană, atunci putem uita de a ne salva conștiința noastră în rugăciune sau slujire către Dumnezeu într-un mod anumit:
„Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule!” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:22-24).
După ce a iertat pe Dumnezeu, oare Iov încă mai purta amărăciune față de prietenii lui?
În învățătura despre amărăciune, am identificat sau definit amărăciunea sau ranchiuna ca un dezacord cu Dumnezeu (intenționat sau nu). Mulți au fost amărâți în anumite circumstanțe, cu care nu neapărat se identifică sau li se atribuie, oameni, numiți, de obicei, „acte ale lui Dumnezeu” – un potop, uragan, secetă, moarte, război, fulger, incendiu și ciumă. Ei pot atribui aceste lucruri lui Dumnezeu și nu omului, ei le pot atribui niciunuia sau ambilor. Cu toate acestea, odată ce Dumnezeu domnește peste toate lucrurile, nu ia multă logică pentru a concluziona că, dacă Dumnezeu este în control deplin al tuturor, atunci El este într-un fel responsabil pentru tot ce se întâmplă. Deci, întrebarea din mintea multor victime este: „De ce El a lăsat să se întâmple cu mine sau noi?”
Iov a devenit amar față de Dumnezeu, în primul rând, pentru că el nu credea că a meritat cirumstanțele în care s-a pomenit. Și cum ar fi putut el ști că el are nevoie de acestea? În cele din urmă, după o perioadă de auto-justificare și protest de amărăciune și după ce Dumnezeu i-a dezvăluit oarecum caracterul și puterea Lui, Iov L-a iertat pe Dumnezeu, mărturisind:
„De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” (Iov 42: 6)
Acum, după ce L-a iertat pe Dumnezeu, ar fi avut el încă vreo ranchiună față de Satana sau purta amărăciune față de sabeenilor și caldeeni sau prietenii săi care l-au condamnat fără pricepere? Cum ar putea fi aceasta, știind că Dumnezeu a fost responsabil? Cum nu ar fi putut ierta el pe omeni în timp ce L-a iertat pe Dumnezeu? Iată ce s-a întâmplat exact după ce Iov s-a pocăit față de Dumnezeu:
„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov. Luaţi acum şapte viţei şi şapte berbeci, duceţi-vă la robul Meu Iov şi aduceţi o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, şi numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.” Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama s-au dus şi au făcut cum le spusese Domnul. Şi Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov. Domnul a adus pe Iov iarăşi în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Şi Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.” (Iov 42:7-10)
A ierta pe om înseamnă a ierta pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este peste tot. Pentru a ierta pe Dumnezeu, atunci, înseamnă a ierta pe toți oamenii. Despre aceasta Isus vorbea, spunând:
„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6:14-15)
Ușa spre a primi iertare și milă este de a ierta și de a arăta milă.
Toți am fost păcătoși, spune Dumnezeu, atât împotriva omului și, în special, împotriva Lui, Creatorul tuturor oamenilor. Cum putem deci refuza în dreptate iertarea de la orice, fiind singuri vinovați de nelegiuiri, nelegiuiri care, de cele mai multe ori sunt mai rele decât cele comise împotriva noastră? Oare nu noi cu toții am experimentat iertarea și mila la un moment sau altul, într-un fel sau altul?
Poate că există unii care cred că nu, pentru că ei nu au recunoscut iertarea și mila pentru ceea ce sunt. Dumnezeu nu este obligat să furnizeze orice nouă, ca și cum l-am meritat. Deși toate proviziile vin de la El, cum ar fi ploaia sau soarele sau mâncarea, El nu ne datorează nimic; niciodată nu a făcut și nu va face. Într-o zi, toți vor cunoaște că ei nu sunt doar nevrednici de orice bunătate, ci că ei merită mai rău.
Atunci, ce trebuie să facem? Ușa spre a primi iertare și milă este de a ierta și de a arăta milă altora:
„Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!” (Matei 5:7)
Care sunt Condițiile pentru Iertare?
Îi iertăm noi doar pe cei care ne cer scuze sau care fac lucrurile drepte? Dacă trebuie să așteptăm până când cineva își cere scuze sau corectează o greșeală, înainte de a ierta, atunci ne putem ține în amărăciune o lungă perioadă de timp, poate o viață, caz în care vom suferi și distruge mult bine. Mulți sunt acei care se pogoară în mormânt în boală și amărăciune de duh și nu doresc să ierte. Putem fi cei mai mari dușmani ai noștri. Noi ne aruncăm pacea și bunăstarea, nerealizând că astfel vrăjmașii noștri au câștigat o victorie mult mai mare asupra noastră decât ne-am imaginat vreodată.
Încrederea în Dumnezeu este dreptatea perfectă. Alegând felul nostru este nedreptate.
Aceasta este să presupui că sunt dușmani. Dde multe ori am presupus intenții rele sau faptele rele deliberate, atunci când aceasta nu a fost deloc cazul. Cât de mulți au descoperit mai târziu că s-au înșelat, după ce au tratat batjocuitor un prieten, coleg de muncă, vecin sau membru de familie, lăsând persoana să se întrebe ce a făcut greșit sau de ce e reacția aceea nejustificată la orice a fost făcut? Cât de mult rău este făcut și bine distrus de către amărăciune și neiertare!
Dumnezeu cunoaște binele de rău. Numai El cunoaște motivația, starea inimii. Numai El vede imaginea în ansamblu. Cum putem să ne așteptăm la dreptate, dacă nu suntem dispuși să luăm în considerare în mod echitabil toate lucrurile care țin de problema în cauză? A avea încrede în Dumnezeu ca El să rezolve este dreptatea perfectă. A alege felul tău propriu este nedreptate. Justiția naște dreptate, iar nedreptatea – nedreptate.
Merit sau nu merit prin ceea ce am suferit? Am constatat că am suferit nedreptăți evidente din mâinile altora numai pentru că am semănat pentru acestea, deși nu am realizat deloc că sunt responsabil pentru problemele mele, deoarece debutul lor nu au avut nicio legătură cu păcatele pe care le-am săvârșit și pe care le seceram. Uneori, îmi lua ani în șir pentru a realiza vina mea. Dar Dumnezeu, Care este peste tot, știe ce merităm, iar dacă știm ceva despre El, vom ști că El determină toate lucrurile în viețile noastre perfect, atât bune și rele. Poate nu ne place, dar asta nu este o preocupare principală pentru El temporar. El are o vedere mai lungă în minte:
„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11)
Ce este iertarea?
Ce este iertarea? Este o simplă declarație, „te iert”? Este, așa cum auzim de multe ori, „Eu iert, dar eu nu voi uita niciodată”? Este o chestiune de a ierta și a uita? De fapt, nu este niciuna dintre acestea.
Iertarea este o atitudine. Se ajunge la o concluzie fermă de atitudine ca și cum fărădelegea nu s-a întâmplat. Este o chestiune de pace în interior, indiferent de ceea ce crede, spune sau face cel care a comis-o.
Este o chestiune de a anula toate datoriile celui care a încălcat, materiale sau nemateriale, chiar dacă persoana nu a arătat nici o pocăință sau chiar dacă s-a pocăit? Nu neapărat. Deși Dumnezeu l-a iertat pe Regele David al Israelului pentru adulterul și crima sa, David totuși a fost lăsat cu consecințele păcatelor lui care erau să vină ani mai târziu. Există repercusiuni (sau recompense) sigure pentru tot ceea ce noi credem, zicem și facem.
Ceea ce ne sfătuiește și așteaptă Dumnezeu de la noi este atitudinea dreaptă.
Este o chestiune de a acționa ca și cum fărădelegea nu s-a întâmplat? Nu. Este o chestiune de „business, ca de obicei”? Nu. Pentru că Israel a cârtit împotriva lui Dumnezeu, neavând încredere în El, spunând nu puteau lua „țara cu lapte și miere,” Dumnezeu i-a interzis să o ia. Și, deși ei în curând au schimbat părerea, Dumnezeu nu i-a permis să intre. Din cauza păcatului lor a necredinței, ei au fost obligați să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, până când prima generație a murit de tot.
Există întotdeauna efecte și implicații ale acțiunilor noastre. Noi nu putem nega realitatea. O fărădelege schimbă circumstanțele și introduce probleme care trebuie să fie confrunte și tratate, fie că făptuitorului se căiește cu adevărat sau nu. Există acei care au încercat în mod eronat să acționeze și gândească ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Asta înseamnă a nega adevărul și realitatea. Dumnezeu nu a așteptat niciodată ca cineva să facă asta; dimpotrivă. Ceea ce face El ne sfătuiește și așteaptă de la noi este o atitudine dreaptă, una care nu va devora pe alții și pe noi înșine. El vrea ca noi să avem victoria în interior, indiferent de cea exterioară.
Și acea victorie poate fi avută; în caz contrar, El nu ar fi promis și așteptat de la noi. Într-adevăr, trebuie să avem victorie sau vom pieri. Această lume este plină de fărădelegi și noi toți am avut ceea ce noi considerăm a fi partea noastră și mai mult. Multe dintre aceste fărădelegi vor fi aparent nerezolvate în această viață. Noi nu suntem, prin urmare, obligați să suferim continuu, din cauza unor circumstanțe exterioare pe care nu le putem schimba. Întorsătura începe în interior și este disponibilă prin alegere. Astfel, este rezonabil să credem și necesar să înțelegem că, până nu reglăm orice fărădelege comisă împotriva noastră în interior, noi nu vom face bine deloc, cu siguranță nu la fel de bine precum am putut. Ar trebui să ne mulțumim cu mai puțin?
Iertarea este o atitudine adecvată cu orice problemă pe care o considerăm nedorită.
Iertarea nu sugerează că aceasta este voia lui Dumnezeu ca noi să nu facem nimic referitor la fărădelegile care se comit împotriva noastră; uneori nu este; uneori nu este. Când Isus ne sfătuiește să întoarcem și celălalt obraz, El nu sugerează că ar trebui să stăm pur și simplu acolo și să lăsăm dușmanii noștri să violeze nevestele noastre și să sacrifice copiii noștri, în timp ce stăm acolo cu fețele noastre morocănoase, dar evlavioase, armele sunt spânzurate înaintea noastră, o mână împreunată ușor deasupra celeilalte, odată ce noi și cei dragi suferă nedreptate. Pe de altă parte, nici represaliile sau răzbunarea nu e o opțiune.
Iertarea înseamnă a avea o atitudine dreaptă înaintea lui Dumnezeu cu orice problemă pe care o găsim nedorită și pentru care noi percepem anumite persoane responsabile, fie că trebuie să acționăm sau nu. Iertarea este o atitudine; Isus vorbea despre o atitudine dreaptă, indiferent de ceea ce trebuie să facem.
Oare iertarea previne căutarea dreptății? Nu. Nici nu înseamnă a căuta posibilitatea de a fi compensat contrar iertării. Iertarea este singură. S-ar putea să cerem despăgubiri, uneori pe bună dreptate, dar fie că o căutăm și o primim sau nu, noi trebuie să iertăm. Acesta este singura cale spre victorie și pace.
Iertarea și Pedeapsa Capitală
Văzându-l destul de relevant pentru subiectul dat și fiind o problemă juridică, socială, morală și contencioasă, am decis să ating discuția despre pedeapsa capitală. Sunt din acei care își așteaptă executarea pedepsei capitale și mărșăluiesc prin închisoare pancarte spunând: „Să nu ucizi,” neluând în considerare dacă „omul mort care merge” este vinovat de crimele sale sau nu, chiar știind că este. Aceștia care spun că trebuie să faci bine cred că fac omului și lui Dumnezeu dreptate. Neavând nici o pricepere, ei nu se opresc să ia în considerare faptul că, același Dumnezeu care a spus: „Să nu ucizi,” de asemenea, a executat pe infractori. Fie că El este în contradicție sau ei nu înțeleg voia Lui. Eu spun că aceasta din urmă. Dacă cineva crede că țara sau guvernul său a lăsat în urmă timpurile de pedeapsă capitală pentru crimă, indiferent de cât de atroce este, acea persoană să înțeleagă faptul că, Dumnezeu a fost în spatele acelor timpuri, atunci când prescria, da, comanda pedeapsa cu moartea pentru cel puțin o duzină de infracțiuni în fostele zile ale Israelului. Moartea prin lapidare sau ardere a fost prescrisă pentru crimă, adulter, viol, blasfemie, idolatrie, răpire, vrăjitorie, mărturie mincinoasă (în anumite cazuri), blestem a parintilor, neținerea Sabatului, trădarea, necromanția, homosexualitatea și alte infracțiuni.
Dreptatea lui Dumnezeu nu a fost o chestiune de răzbunare, ci pentru a descuraja răul.
Astăzi, națiunile noastre sunt decadente, deși cred că sunt progresive. Sodoma tot judeca despre sine că este progresivă și liberalizată, dar, în același timp, ucidea și viola. Puneți o simplă întrebare: Ne îndepărtăm sau ne apropiem de atmosfera socială pe care au dezvoltat-o Sodoma și Gomora? Puneți o altă întrebare: Care a fost sfârșitul lor? Caz închis.
În ceea ce privește iertarea și mila, Isus vorbea despre atitudine. Există persoane care caută să se execute răzbunarea, de parcă ei pot obține vreodată vreo satisfacție adevărată de la pedeapsa, chiar moartea, unui infractor, fără a rezolva problema în ei înșiși. Acesta nu se va întâmpla. Dreptatea lui Dumnezeu nu a fost o chestiune de răzbunare, ci pentru a descuraja și elimina răul:
„Prorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului Dumnezeului vostru care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată de la calea în care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. Pedeapsa pentru cel ce aţâţă la închinarea la idoli. Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţâţă în taină, zicând: „Haidem şi să slujim altor dumnezei!” – dumnezei pe care nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut, dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă – să nu te învoieşti şi să nu-l asculţi; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruţi şi să nu-l ascunzi. Ci să-l omori; întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor; să-l ucizi cu pietre şi să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să se facă aşa, pentru ca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvârşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.” (Deuteronom 13:5-11)
Trebuie să iertăm pe cei care ne greșesc, chiar în timp ce ne-am împărțit dreptatea pentru a lepăda răul.
Există persoane care vor nega că pedeapsa crescută și potrivită ar avea efectul dorit de prevenire împotriva criminalității. În prostia lor și în agendele lor de auto-servire, ei nu reușesc să vadă acțiuni și reacțiuni influențate și ghidate în raport cu consecințele impuse de legislație sau de autoritățile competente. Câinii nu va intra într-o anumită curte, dacă vor fi pedepsiți pentru acest lucru. Păsările nu vor veni la cei care îi hrănesc, cu atâta bunăvoință, dacă văd vreo pisică în apropiere. Eu nu voi atinge din nou o sobă fierbinte. Fumătorii caută un loc special să fumeze de teama amenzilor. Infractorii se retrag din activitățile lor criminale, de teama unor sancțiuni grave, în timp ce își ating nasul în societate, în legile și justiția lor, atunci când amenzile sunt „o palmă pe încheietura mâinii.” Nu voi cumpăra eu propria mea mașină de tuns iarba, în loc să fur de la vecinul meu, în cazul în care pedeapsa pentru furt este de zece ani grei de închisoare? Ori asta ori voi lăsa ca iarba mea să crească. Noțiunea că sancțiunile mărite nu descurajează criminalitatea este una care zboară în fața oricărei logici, rațiune și realități; este o noțiune foarte stupidă, într-adevăr.
Dar noi trebuie să iertăm pe cei care ne-au greșit, chiar și în timp ce ne-am împărțit dreptatea pentru a lepăda răul din mijlocul nostru, prevenind un putregai social, moral și canceros, cu excepția cazului verificate în mod decisiv, ne-ar distruge în cele din urmă. Este vorba despre atitudine, fără negarea realității.
Concluzia Subiectului – Întreg Plan a lui Dumnezeu
Cum putem avea o atitudine dreaptă? Numai prin primirea întregului plan a lui Dumnezeu, și nu prin separarea în piese din acesta pentru a potrivi cu gândurile noastre fanteziste, egoiste și alte căi. Cum putem primi tot planul lui Dumnezeu? Numai prin Calea, Adevărul și Viața – Isus Cristos, Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul Cerului și al pământului, Judecătorul cel drept al tuturor oamenilor, care este Unicul Izvor al înțelepciunii noastre și a trăirii drepte.
Victor Haficiuc